Programe

Tipuri de terapie oferite

1 Terapia ABA – Applied Behavioral Analysis (ABA) – Analiza Aplicatã a Comportamentului este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism. În cadrul prezentării acestei metode s-a pornit de la studiul tratament efectuat de Lovaas în 1973, dar care a reflectat o serie de erori ale conceptului. A urmat proiectul UCLA Young Autism din 1987 care a dus la progrese notabile ale aspectelor comportamentale (intelectuale, educaționale, sociale, emoționale), pentru ca mai târziu să se dezvolte și să fie implementată ca metodă de lucru pentru recuperarea copiilor cu autism.

Metoda ABA este un program de învățare, care își propune să modifice comportamentul autist al copilului, în mod sistematic și intensiv, obiectivul final fiind integrarea socială a copilului. Sistemul are obiective clar formulate, împărțite în sarcini mici, astfel încât evoluția copilului să poată fi măsurată permanent. Întărirea comportamentului se face cu recompense, întreg sistemul funcționând pe baza acestor întăritori fie materiali, fie sociali. Programul este foarte strict, iar copilul, este necesar sa fie stimulat pe parcursul întregii zile. Deși metoda seamănă uneori cu un dresaj se pare că este singura metodă cu rezultate semnificative. Din cauza regulilor stricte şi a asemănării cu un program de dresaj, metoda ABA, a fost aspru criticată. Programul este strict tocmai pentru că acești copii au nevoie mai mare de activități stricte, de predictibilitate şi de rutină.

ABA se bazează pe observarea comportamentului, recompensare pozitivă și prompt (ajutorul minim dar suficient oferit copilului pentru a îndeplini o sarcină). Comportamentul unui copil este întărit cu o recompensă atunci când răspunsul este corect. Comportamentele nedorite sau cele care interferează cu învățarea abilităților sociale sunt observate cu atenție. Scopul este determinarea trigger-ului (factor declanșator) pentru comportamentul respectiv, precum și observarea a ceea ce se întâmplă după manifestarea acelui comportament,ce anume întărește comportamentul respectiv.

ABA este știința comportamentului uman.

Analiza comportamentală aplicată este un proces de intervenție sistematică bazat pe teoriile învățării, care are drept scop dezvoltarea unor noi comportamente.

Metoda ABA ajută copiii cu autism în:

  • creșterea comportamentelor dezirabile (ex.comunicare);
  • predarea noilor abilități;
  • menținerea unui comportament (învățarea autocontrolului);
  • generalizarea sau transferul comportamentelor învățate;
  • restrângerea factorilor de mediu care acționează asupra copilului când învață;
  • reducerea comportamentelor nedorite (agresivitatea, autoagresivitatea, stereotipii, autostimulări).

Descrierea principiilor analizei comportamentale aplicate:

Relația dintre comportamente și mediul înconjurător este descrisă de principiile condiționării operante care are 3 componente:

ANTECEDENT – situația în care a apărut comportamentul respectiv;

COMPORTAMENT – acțiunea întreprinsă ca reacție la antecedent;

CONSECINȚĂ – ce s-a întâmplat imediat după apariția comportamentului

Terminologia specifică terapiei ABA

Terapia ABA presupune utilizarea unei terminologii specifice: discrete trial, target, sitting, sesiune, răspuns (R), receptiv, stimul recompensă (SR), random rotation (RR) , stimul prompt (SP), program, distractor neutru, masterat, mass trial, item , extincție, intervalul inter-trial-uri, format, expresiv, trial-uri extinse, stimul discriminativ(SD), învăţarea discriminării, trial-uri în bloc, recompensă diferențiată, achiziție.

Concluzii și avantaje ale terapiei Aba

Prin intermediul terapiei comportamentale, copiii cu autism pot fi recuperați pentru a întelege în anumite limite lumea în care trăim, pentru a fi capabili să relaționeze, să comunice cu cei din jur, pentru a-și exprima verbal dorințele și nevoile. Această terapie este esențial să se înceapă de la o vârstă mică, iar părinții trebuie să se implice în programul de recuperare și de asemenea să se urmeze corect programul de terapie. Programul se face individual în funcție de abilitățile copilului, deoarece deși au același diagnostic, necesită o intervenție specială și individualizată aplicată pentru fiecare.

Câteva din avantajele terapiei Aba sunt următoarele:

  • autoservirea independenţa
  • îmbunătăţirea semnificativă a IQ-ului, performanţelor academice şi competenţelor lingvistice
  • menţinerea unei igiene adecvate
  • creşterea numărului de achiziţii din punct de vedere cognitiv şi comportamental
  • îmbrăcatul şi dezbrăcatul corespunzător
  • asimilarea a diverse cunoştinţe (mai ales a celor utile şi funcţionale)
  • acumularea de informaţii de natură socială
  • generalizarea achiziţiilor în orice mediu şi în orice situaţie
  • consolidarea abilităţilor de limbaj
  • diminuarea comportamentelor nedorite (autostimulari, comportamente agresive, stereotipii etc.)
  • ameliorarea problemelor de motricitate fină şi grosieră
  • recunoaşterea şi numirea obiectelor din jur, a persoanelor, acţiunilor, locaţiilor, emoţiilor etc
  • povestirea propriilor experienţe
  • sortarea a diverse obiecte
  • cunoaşterea a diferite tipuri de categorii.

2. Logopedie –  Când „r” este înlocuit cu „l”, putem vorbi de un pararotacism fiziologic, prezent la 40-50% din cazuri. Nu sunt necesare exerciţii specific logopedice, pentru că exersarea lui prea devreme poate duce la pronunţarea lui greşită. În limba română consoana „r” este alveolară, antelinguală, vibrantă. O pronunţie corectă presupune încordarea şi imobilizarea întregului aparat de articulare cu excepţia vârfului limbii, care intră în vibrare (între 2-3 vibraţii ale limbii sunt suficiente pentru emisia sunetului „r”).

La pronunţarea sunetului „r” se cere o mobilitate a limbii, o proporţie anatomică adecvată a ei în raport cu celelalte elemente ale aparatului fonoarticulator. Caracteristici: avantaje în perceperea lui datorită spectrului său de frecvenţă joasă şi are o intensitate, sonoritate ridicată (40 decibeli). Datorită acestui lucru, „r” este pronunţat şi de hipoacuzici, această facilitate contrastează cu dificultatea realizării sale articulatorii.

De ce apar dificultățile de pronunție la sunetul R?

Motivele care stau la baza semnalării unor anumite probleme în pronunția corectă a sunetului R sunt diverse, cele mai multe din cauza unor anomalii anatomice ori funcționale, respectiv :

• Frenului restrictiv al limbii (pielița amplasată sub limbă) – ceea ce poate genera o reducere a mobilității limbii, cu efecte asupra pronunției corecte;

• Macroglosie – limba are o dimensiune mult mai mare, comparativ cu cea a cavității bucale;

• Hipotonie;

• O inervație destul de deficitară a limbii (tulburări neuronale);

• Malformații la nivelul boltei palatine;

• Diverse leziuni la nivelul nervului hipoglos;

• Anumite probleme de respirație.

Pentru o pronunție cât mai corectă a sunetului R, ce este o consoană destul de vibrantă, copilul trebuie să își coordoneze foarte bine toate mișcările, respectiv:

• Buzele să fie trase lateral și bine încordate;

• Vălul palatin să fie ridicat, în acest fel reușindu-se blocarea scurgerii aerului pe cavitatea nazală;

• Vârful limbii trebuie să fie amplasat pe incisivii superiori (pe partea alveolara a acestora);

• Părțile laterale limbii trebuie să se sprijine pe molarii de sus, astfel împiedicându-se eliminarea aerului prin părțile laterale – se obține o direcționare a aerului spre vârful limbii.

Vocea devine din ce în ce mai puternică pe măsura ce se consolidează sunetul.

După realizarea exercițiilor, aerul este eliminat cu putere în momentul pronunției sunetului prin canalul format de limbă, în timp ce aceasta vibrează.

Formele rotacismului:

A. Rotacismul interdental – se produce prin vibrarea vârfului limbii, sprijinit pe incisivii superiori;

B. Rotacismul labial – se realizează prin vibrarea buzelor;

C. Rotacismul labiodental – vibrează buza inferioară prin atingerea incisivilor superiori;

D. Rotacismul bucal – se realizează prin scurgerea aerului între limbă şi obraji care intră în vibraţie;

E. Rotacismul marginal – vibrează marginile laterale ale limbii, limba este lăţită;

F. Rotacismul apical – limba este strâns lipită de alveole, în timpul pronunției, ceea ce nu-i permite vibrația necesară;

G. Rotacismul palatal – limba alunecă spre bolta palatină;

H. Rotacismul dorsal – când vibrează partea din mijloc a limbii;

I. Rotacismul velar – când vibrează vălul palatin;

J. Rotacismul uvular – când intră în vibraţie omuleţul sau uvula;

K. Rotacismul faringian – specific rinolaliei; vibraţia se realizează între baza limbii şi faringe. 

Cu cât se începe mai repede terapia logopedică, cu atât șansele de corectare a  pronunției sunetului R sunt mai mari.

În general, terapia logopedică depinde de mai mulți factori, respectiv:

  • Cauzele rotacismului;
  • Vârsta micului pacient;
  • Prezența unor alte defecte de pronunție;
  • Tipul de rotacism;
  • Cauzele rotacismului;
  • Prezența unor alte defecte de pronunție.

Dezvoltarea corespunzătoare a aparatului fono-articulator, a musculaturii la nivelul limbii și educarea respirației, contribuie la corectarea pronunției sunetului.

Exercițiile pentru corectarea sunetului R sunt realizate sunt forma jocului, în acest fel copilul nefiind stresat de terapia logopedică.

Terapia logopedică este personalizată pentru fiecare copil în parte, ea incluzând în general diverse exerciții de respirație, exerciții specifice pentru dezvoltarea și întărirea musculaturii limbii, exerciții pentru dezvoltarea mobilității la nivelul aparatului fono-articulator (o atenție deosebită acordându-se mobilității limbii) și dezvoltarea auzului fonematic.

Există situații în care copilul poate pronunța mult mai ușor sunetul R în combinație cu diverse vocale sau cu diverse consoane (ce au punctele de articulare destul de apropiate – sunetul D, sunetul T).

Metode de emitere şi procedee:

Sunetul R este un sunet foarte complex și există o întreagă literatură de specialitate pe această temă, fiind descrise peste 50 de metode şi procedee de emitere şi consolidare a lui.

La copiii care nu reuşesc să pronunțe sunetul „r”, intervenția logopedică pentru emiterea lui se desfăşoară în trei direcţii:

  1. Discriminarea sunetului, față de celelalte sunete;
  2. Stabilirea poziţiei corecte a limbii;
  3. Producerea vibrației limbii.

1. Pentru discriminarea sunetului R, se pot efectua exerciții pentru dezvoltarea auzului fonematic (Unde se aude sunetul R în cuvinte, Ce se aude R sau L/N/ D?, Spune-mi cuvinte care încep cu R, care conțin sunetul R sau care se termină cu R) 

Exercițiile sunt alese în funcție de vârsta și potențialul copilului.

2. Pentru a obţine o poziţie corectă a limbii se procedează în felul următor:

a. Se cere copilului să scoată limba printre buze şi să realizeze un jgheab. După ce a reuşit acest lucru, copilul trebuie să sufle aerul pe jgheab şi să-l simtă pe palmă.

b. După ce a repetat şi reuşeşte să realizeze cu uşurinţă exerciţiile de mai sus, copilul trebuie să sufle ridicând limba spre buza superioară. În acest caz curentul de aer se ridică oblic şi acest lucru se poate demonstra cu ajutorul unei fâşii de hârtie pusă orizontal deasupra limbii. Sub acţiunea curentului hârtia se deplasează în sus, pe verticală.

3. În ce priveşte obţinerea vibraţiilor, se folosesc de regulă procedee mecanice. Cu degetul arătător pus sub limbă, se cere copilului să pronunţe un „r” fricativ lung. Prin mişcări rapide ale degetului, executate de la dreapta la stânga, limba se pune în vibrație. După exerciţii multiple, pe care copilul trebuie să le facă singur, zilnic, apare vibrarea limbii. Se recomandă vibrarea limbii şi în combinaţia „dr” şi „tr”.

Toate exercițiile de consolidare a sunetului R sunt realizate sub forma jocurilor, copilul reușind astfel să pronunțe mult mai ușor sunetul R corectat în silabe, cuvinte, propoziții, poezii (rime):

  • Pronunțarea în combinație cu vocale – ara, ira, ere, ora, ore, aro, aru, eru, iri, ere etc.
  • Pronunția în silabe repetate – rara, riri, rere, roro, ruru, rare, rire, ruru, raru etc.
  • Pronunția în combinații de tip consonantic – pra, art, tra, arm, tre, org, stru, stra, tru, pra, pre, cri, bra etc.
  • Pronunția în combinație cu diftongi – ria, rea, rie, rao, reu, roi, rio, rau etc.
  • Pronunția cu sunetul R în poziție inițială (cuvinte monosilabice – rac, ras, rai, ruj, rad, rup etc / cuvinte bisilabice – rata, rama, rece, roata, raza, roșu, etc / cuvinte polisilabice – revista, robinet, ridicat, regina, ramura, randunica etc.)
  • Pronunția cu sunetul R în poziție mediană (cuvinte bisilabice – gara, bara, soare, sare, ore, floare, țăran etc / cuvinte polisilabice  – iepure, arbore, pasăre, cameră, bulgare etc.)
  • Pronunția cu sunetul R în poziție finală (cuvinte monosilabice – sar, dor, cor, zbor, far etc / cuvinte bisilabice – măgar, motor, școlar, ușor, pahar, zidar etc/ cuvinte polisilabice – vânzător, ajutor, iubitor, calculator etc.)
  • Pronunția cu sunetul R amplasat de două ori într-un cuvânt – cărare, răcoare, rar, respirație, revedere etc.

Alte tips-uri pentru emiterea sunetului R:

* Se poate folosi o periuță electrică sau dispozitivul Z-vibe care poate imprima mecanic vibrarea necesară pronunţiei lui „r”. Trebuie știut ca după un număr de minimum 7-8 şedinţe, copilul va reuși să imprime limbii sale vibraţiile necesare pronunţiei corecte.

* Se recomandă exerciţii pregătitoare, precum vibrarea bilabială. Copiii, cu limba între buze, sub formă de joc, vibrează lung buzele și limba.

* Un alt exerciţiu: pe vârful limbii copilului se pune o bucăţică de hârtie curată, de un centimetru pătrat. Copilul trebuie să apese vârful limbii de cerul gurii şi apoi prin impulsul brusc al aerului expirat să arunce hârtiuţa din gură. De regulă, în acea clipă vârful limbii începe să vibreze.

* În literatura de specialitate, ca şi în experienţa practică s-a demonstrat că sunetul „r” poate apărea în mod spontan în munca de emitere a sunetului „ş”, când se obţine un „r” surd. În aceste cazuri se trece la fixarea lui „r”.

* Copilul este pus să pronunţe succesiv şi intens „td”. Se obţine la un moment dat un „t” şi „d” urmat de o uşoară vibrație a vârfului limbii. Se trece la pronunţia „dr, tr”. 

* Se procedează şi astfel: copilul este pus să pronunţe „haină”, „halat”, se insistă asupra pronunţiei corecte a lui „h”. Se trece la pronunţarea cuvântului „hrean”. În acest context fonetic, copilul reuşeşte să despartă „r” de „h”. Explicaţia este că pentru pronunţia ambelor sunete: „h” şi „r”, poziţia limbii rămâne, în mare, aceeaşi. Sunetul „r” ia naştere din curentul de aer a lui „h”. Acest curent de aer pune în mişcare vârful limbii înainte ca acesta să fi ajuns în regiunea de articulaţie a lui „r”, aşa cum poate copilul. În felul acesta „r” poate fi pronunţat corect şi în mod izolat.

 Nu există metodă şi procedeu unic care să dea rezultate la toţi copiii. Acelaşi procedeu, aplicat la copii diferiţi, dă rezultate diferite. Logopedul trebuie să cunoască cât mai multe procedee şi să caute procedeul eficient pentru fiecare caz în parte. Apoi sunetul se fixează şi se introduce în cuvinte cât mai variate. 

 

Bibliografie:

https://mommyspeechtherapy.com 

www.speechythings.com

Maria Anca, LOGOPEDIE, editura Presa Universitară Clujeană 2007

Emil Verza, Tratat de Logopedie, editura Fundatiei Humanitas

3.Terapia Tomatis 1. Ce este Terapia Tomatis?

Terapia Tomatis este un program de integrare neuro-senzorială rezultat ca urmare a peste 50 de ani de cercetare şi experienţă desfăşurată de medicul de origine franceză, Alfred Tomatis, care şi-a dedicat viaţa studiului rolului urechii în percepţie, comunicare şi afecţiuni legate de capacitatea de ascultare. Munca sa a dus la dezvoltarea unei noi ştiinţe, Audio-psiho-fonologie, respectiv a unei terapii inovatoare de intervenţie.

2. „A auzi” sau „a asculta”?

A auzi şi a asculta sunt două acţiuni distincte: auzul presupune percepţia inconştientă a tuturor sunetelor din jur, în timp ce ascultarea este o acţiune conştientă, implicând concentrarea pe o anumită sursă. Spre deosebire de recepţia pasivă a sunetelor (a auzi), terapia Tomatis se bazează pe ascultare, pe o percepţie activă a sunetelor. Practic, terapia mobilizează atenţia şi percepţia în procesul ascultării.

3. Care sunt efectele terapiei Tomatis?

Dr. Tomatis a observat că pacienţii săi au avut achiziţii neaşteptate pe mai multe paliere (psihologic, comportamental, fiziologic), ca urmare a expunerii acestora la o altfel de muzică, prelucrată (frecvenţe înalte şi vibraţii). Pacienţii s-au relaxat considerabil, s-au simţit plini de energie, atenţia, memoria, reacţiile psiho-motorii s-au îmbunătăţit şi unele probleme de învăţare s-au ameliorat.

În studiile de caz prezentate, Dr. Tomatis a evidenţiat faptul că marea majoritate a pacienţilor săi, beneficiari ai terapiei prin sunet, aveau aceeaşi problemă, o capacitate de ascultare deficitară. Potrivit Dr. Tomatis, problemele de ascultare care nu sunt generate de afecţiuni medicale ale urechii interne sau ale sistemului neurologic, pot avea o cauză psihologică.

4. Ce presupune terapia Tomatis?

Această metodă inovatoare se bazează pe efectul terapeutic al sunetului (muzica lui Mozart şi cântecele Gregoriene filtrate, comprimate), ceea ce implică reeducarea urechii pentru a se ajunge la o stare de ascultare naturală, corespunzătoare funcţionăriioptime a organismului. Metoda necesită utilizarea unui device electronic specific, numit „ureche electronică”, care va permite urechii să analizeze corect întreaga gamă de frecvențe pe care oamenii sunt capabili să le perceapă. Urechea electronică filtrează progresiv muzica până la 8000 Hz. Căştile speciale utilizate permit ca sunetul să fie transmis la ureche concomitent cu o vibraţie resimţită la nivelul oaselor craniene. Efectul generat este de relaxare şi energizare fizică şi psihică.

5. În ce constă o sesiune Tomatis?

           Terapia Tomatis constă practic în sesiuni de audiţie muzicală (mai ales Mozart) 2 ore pe zi, muzica fiind transmisă prin urechea electronică în căşti. Ceea ce aude de fapt pacientul este muzica obişnuită (stimulativă datorită frecvenţelor înalte specifice muzicii lui Mozart) care este filtrată progresiv, până la frecvenţe joase şi foarte joase ale sunetului. Pasajele muzicale sună normal anumite perioade de timp, după care apar treptat sunete metalice sau disonante. După un timp, pacientul nu se mai gândeşte la muzica pe care o ascultă şi ignoră sunetul pe care îl percepe, fiind angrenat într-o serie de alte activităţi, menţionate în paragraful anterior. Nu este necesar ca atenţia să fie focalizată pentru a asculta muzica. Aceasta este percepută mai mult ca sunet de fond, de obicei ignorat de persoana care pictează, se joacă etc.

6. Cât durează terapia Tomatis?

Metoda Tomatis presupune sesiuni de audiţie de câte 13 zile, cu pauze între ele, necesare prelucrării şi integrării impulsurilor transmise către creier. O sesiune se întinde pe o durată de 2 ore pe zi (exclusiv sâmbăta şi duminica).

Persoanele tinere răspund cel mai rapid terapiei. La copiii cu tulburări de dezvoltare se pot observa îmbunătăţiri pe parcursul unei perioade de 6-9 luni. Audiţiile pot fi continuate şi ulterior acestei perioade. Pot apare îmbunătăţiri după fiecare sesiune de ascultare intensivă. Persoanele fără afecţiuni deosebite pot urma un program cu o durată de minim 5-6 săptămâni. Indiferent de durata programului, acesta trebuie adaptat nevoilor individuale.

Deoarece unii copii răspund mai repede la terapie decât alţii, estimarea duratei programului este specifică fiecărui caz în parte. Cu toate că un program mediu constă din trei sesiuni de audiţie, respectiv un total de 90 de ore, unii copii pot avea nevoie de sesiuni suplimentare.

Deoarece organismul uman are nevoie de o perioadă de odihnă pentru a integra schimbările care au loc ca rezultat al stimulării auditive, părinţii observă schimbări vizibile în timpul perioadelor de pauză, când copilul începe să proceseze informaţiile într-un mod mai integrat şi mult mai natural.

7. Ce activităţi se pot desfăşura în timpul terapiei Tomatis?

În timpul sesiunilor de audiţie, copilul este încurajat să deseneze, să facă puzzle-uri, să picteze, să se joace, să vorbească încet sau să desfăşoare activităţi special concepute pentru a integra diferite componente ale sistemului senzorial. Lectura sau alte activităţi verbale şi/sau vizuale nu sunt permise.

 

8. De ce terapia Tomatis dă rezultate?

Este cunoscut faptul că undele generate de sunete afectează corpul uman în mod diferit, în funcţie de frecvenţa acestora. Sunetele de joasă frecvenţă acţionează asupra sistemului vestibular (coordonare, echilibru etc.) pentru că sunetele care nu pot fi auzite, pot fi simţite. Sunetele de frecvenţă medie sunt cele care acţionează asupra exprimării şi comunicării, în timp ce sunetele de frecvenţă înaltă energizează şi influenţează procesele psihice şi psihologice.

            În timpul terapiei, muzica din căşti stimulează sistemul senzorial şi neuronal de la nivelul urechii spre creier. Terapia Tomatis foloseşte sunete filtrate pentru care urechea electronică furnizează mecanismul de activare, parte integrantă și foarte importantă a tratamentului în sine. Dr. Tomatis consideră că această stimulare are capacitatea de a corecta conexiunile imature sau incorecte de la nivel sensorial şi/sau neuronal. Viteza de prelucrare a informaţiilor şi timpul de reacţie sunt afectate în mod direct.

9. Care sunt beneficiile terapiei Tomatis?

În terapia Tomatis s-au investit peste 50 de ani de cercetări şi studii pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea acesteia în vederea utilizării pe scară largă, de la sugari până la persoane vârstnice. Studiile de caz şi studiile clinice au relevat faptul că această metodă poate fi utilizată în ameliorarea problemelor de limbaj, de exprimare scrisă şi verbală, de deficit de atenţie, de memorie, de discriminare auditivă, de prelucrare a informaţiilor, de învăţare etc. De altfel, s-a dovedit în mod special ameliorarea semnificativă a problemelor de prelucrare auditivă.

De asemenea, terapia Tomatis poate fi aplicată cu succes în ameliorarea afecţiunilor de atenţie, anxietate, stress, depresie şi oboseală psihică. Au răspuns bine la această terapie şi problemele legate de comportament, echilibru, coordonare, motricitate fină/grosieră, lateralitatea, imaginea corpului şi stima de sine. Părinţii au observat normalizarea somnului şi a energiei la copiii hiper şi hipoactivi.

Terapia Tomatis a adus primele dovezi de ameliorare clară la copiii cu autism şi întârziere omniprezentă în dezvoltare. Cu aceşti copii rezultatele sunt spectaculoase, chiar dacă în cazul lor durata tratamentului este mult mai mare, nevoile lor fiind mult mai complexe.

Beneficii au fost înregistrate şi în domenii precum comunicarea în afaceri, studiile de limbă, exersarea vocii şi antrenarea muzicienilor. Este important de reţinut că nu au fost identificate efecte negative ale utilizării acestei metode la nici una din categoriile de populaţie implicate în studii.

Potrivit studiilor de specialitate, ascultarea este dependentă de abilităţile individuale, motiv pentru care se oferă o listă a elementelor-cheie care permit evaluarea beneficiilor terapiei în funcţie de aceste abilităţi:

Istoricul dezvoltării

 

 

Cunoaşterea acestuia este extrem de importantă pentru identificarea timpurie şi prevenirea problemelor de ascultare. De asemenea, trebuie identificate cauzele generatoare posibile:

• o sarcină stresantă

• dificultăţi la naştere

• adopţia

• separarea timpurie de mamă

• întârziere în dezvoltarea motorie

• întârziere în dezvoltarea limbajului

• infecţii repetate ale urechii

 

 

Abilităţi motorii

Trebuie acordată o atenţie deosebită urechii şi sistemului vestibular, care este responsabil cu echilibrul, coordonarea şi imaginea corpului:

• postura

• un comportament neliniştit

• mişcări stângace, necoordonate

• ritm redus

• scriere de mână cu mâzgăleli

• deficienţe de organizare şi structurare

• confuzie între stânga şi dreapta

• dominanţă mixtă

• abilităţi sportive reduse

 

 

Ascultarea receptivă

Se referă la ascultarea îndreptată spre mediul exterior, cea care ne păstrează în armonie cu lumea din jurul nostru, atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă sau în sala de clasă:

• atenţie de scurtă durată

• distractibilitate

• suprasensibilitate la sunete

• interpretarea eronată a întrebărilor

• confuzia cuvintelor care se rostesc similar

• nevoie frecventă de repetare

• incapacitatea de a urma instrucţiunile secvenţiale

 

 

Nivelul de energie

Corpul acţionează ca un dinam, furnizându-ne energie, de care avem nevoie pentru a supravieţui şi a duce o viaţă împlinită:

• dificultăţi de trezire

• oboseală la sfârşitul zilei

• obiceiul de a amâna îndeplinirea sarcinilor

• hiperactivitate

• tendinţa spre depresie

• sentimentul de suprasolicitare conferit de sarcinile de zi cu zi

 

 

Ascultarea expresivă

Este o ascultare interioară, care ne permite să ne controlăm vocea atunci când vorbim şi cântăm:

• voce plată şi monotonă

• vorbire ezitantă

• vocabular redus

• enunţuri scurte

• utilizarea excesivă de expresii stereotipe

• incapacitatea de a cânta în ton

• omiterea sau inversarea literelor

• comprehensiune redusă a lecturii

• scriere şi citire cu voce tare

 

 

Ajustări sociale şi comportamentale

Dificultăţile de ascultare se referă adesea la:

• toleranţă redusă la frustrare

• slaba încredere în sine

• timiditate

• dificultăţi în a lega prietenii

• tendinţa de a se retrage, de a evita persoane/acţiuni

• irascibilitate

• imaturitate

• motivaţie scăzută, lipsa interesului pentru şcoală/muncă

• negativism

 

 

Sursa: Paul Madaule (1994), When Listening Comes Alive, Moulin Publishing.

10. Cine sunt beneficiarii terapiei Tomatis?

            Pot urma terapia Tomatis atât copiii, cât şi adulţii, rezultate deosebite fiind înregistrate în cazul celor diagnosticaţi cu:

            – tulburare/deficit de atenţie;

            – afecţiuni auditive şi de înţelegere;

            – probleme de prelucrare auditivă;

            – probleme de învăţare;

            – întârziere în dezvoltare;

            – autism;

            – leziuni cerebrale;

            – vertij;

            – dislexie;

            – depresie;

            – stres;

            – afecţiuni vestibulare.

Terapie este, de asemenea, un tonic minunat pentru starea de sănătate generală.

11. La ce să se aştepte părinţii copiilor care urmează terapia Tomatis?

            Câteva dintre beneficiile terapiei Tomatis pentru copii sunt:

• Este mai puţin distras de stimuli exteriori.

• Ascultă mai bine înainte de a răspunde.

• Citeşte şi scrie mai bine.

• Urmează instrucțiunile mai bine.

• Rămâne concentrat pe sarcini mai mult timp.

• Îndeplineşte mai multe sarcini.

• Vorbeşte când e momentul oportun, nu răspunde neîntrebat.

• Are o mai bună calitate a vocii.

• Comunică mai bine.

• Întrerupe mai rar.

• Este mai bine organizat în gândire şi în activităţi.

• Are nevoie de mai puţină supraveghere în timpul şcolii.

• Este mai autonom şi mai organizat.

• Are un ritm muzical mai bun.

• Îmbunătăţeşte capacitatea de a cânta.

• Ziua visează mai puţin.

• Este mai bine coordonat/mai puţin stângaci.

• Nervozitate mai redusă.

• La şcoală stă mai bine la locul lui.

12. După cât timp se observă beneficiile terapiei Tomatis?

            Multe dintre beneficiile terapiei se observă după doar câteva şedinţe. Persoana continuă să aibă îmbunătăţiri pe tot parcursul terapiei şi mult timp după. Există, de regulă, îmbunătăţiri imediate, însă beneficiile apar în perioada de integrare şi mult timp după sesiunile de terapie.

13. Cum sunt identificate progresele?

Unele îmbunătăţiri sunt imediate şi uimitoare, altele sunt foarte subtile şi aparent neobservate de o persoană din exterior, motiv pentru care e necesar un istoric al pacientului şi evaluări de specialitate. Progrese mai mari sau mai mici pot fi identificate pe toate palierele de dezvoltare, însă îmbunătăţirea evoluţiei trebuie abordată global şi nu prin focalizare asupra unui aspect particular.

14. Există aspecte negative ale terapiei Tomatis?

Nu au fost identificate efecte negative ale metodei, mai cu seamă că această terapie este non-invazivă, nu foloseşte medicamente sau compuşi chimici şi nu influenţează modul de gândire al pacientului. Metoda este sigură şi poate fi utilizată concomitent cu alte tipuri de tratament. Frumuseţea reală a terapiei constă în faptul că ea reeducă urechea şi conferă persoanei o stare de echilibru şi conştientizare. Dr. Tomatis crede că o bună ascultare este similară unei a doua naşteri.

15. Terapia Tomatis poate face „minuni”?

            Nu. Practic această terapie nu vindecă nimic, organismul se vindecă pe sine. Terapia Tomatis este doar instrumentul folosit pentru a ajuta corpul să recupereze ceea ce poate, pentru a debloca potenţialul său adevărat.

16. Care sunt ţările în care se foloseşte terapia Tomatis?

            În lume există astăzi numerose centre Tomatis, majoritatea fiind localizate în ţările dezvoltate ale Europei (Marea Britanie, Franţa, Belgia, Germania, Spania, Italia, Elveţia, Austria, Olanda), în Canada, Mexic, SUA, Japonia etc.

 

Terapia 3C Sport Autism – Terapia 3C este o terapie practica ce se realizeaza prin exercitii fizice specifice.

Terapia 3C este o metoda de recuperare pe care antrenorul de arte martiale Paul Cojocaru, a pus-o la punct in ultimii ani, alaturi de copiii autisti, invatand odata cu ei.

Aspectul esential este ca terapia 3C functioneaza – exista multi copii recuperati psihomotric cu ajutorul ei si speram ca vor exista si mai multi in viitor.

Terapia 3C porneste de la ideea optimista ca in fiecare copil autist exista in stare latenta potentialul unui copil normal(celelalte tehnici terapeutice care au succes in recuperarea autistilor o demonstreaza din plin). Noi oferim o alternativa, o noua metoda de a trezi la viata acest potential, de a reda copilul autist lumii celor normali – sau cel putin de a-l aduce cat mai aproape de aceasta.

Terapia 3C nu se afla in contradictie niciuna din terapiile utilizate in prezent in tratarea autismului. Un alt aspect important este ca terapia 3C nu substituie logopedia sau terapia comportamentale care vizeaza deprinderea de abilitati practice specifice.

ABA, logopedia, celelalte forme de terapie pentru autism utilizate in prezent la noi in tara sunt perfect compatibile cu terapia prin sport si aplicarea lor simultan cu aceasta nu face decat sa amplifice rezultatele obtinute.

Un mare avantaj al terapiei prin sport este acela ca este ieftina si usor de aplicat, nu necesita personal specializat, materiale didactice costisitoare sau spatii specifice. Deci, lucru deloc neglijabil, este accesibila si familiilor cu situatii financiare modeste.

„Pana in prezent, am aplicat terapia 3C pentru aproximativ 90 de copii autisti cu varste cuprinse, la inceperea programului terapeutic, intre 3 si 8 ani. Dintre acestia, rezultate foarte bune au aparut la cel putin 90% din cazuri. Succesul terapiei 3C depinde de varsta copilului (cu cat este mai mica, este cu atat mai bine) si de felul de autism pe care subiectul il are in momentul in care incepe terapia. Rezultatele apar mai repede la copii care au un autism functional sau inalt-functional. In toate cazurile insa, fara exceptie, se inregistreaza progrese.” Paul Cojocaru – antrenor Terapia 3C

Cui se adreseaza Terapia 3C?

Am elaborat si utilizat terapia 3C pentru a ajuta copiii cu autism, dar credem ca aplicabilitatea ei poate fi extinsa si la ameliorarea diferitelor tipuri de retard psiho-motric asociat cu alte tulburari (am lucrat de exemplu cu copii cu sindromul Down); principiile sunt aceleasi. Aventura autocunoasterii este la fel de captivanta pentru toti si ofera suficienta motivatie pentru a conduce la progrese semnificative.

Ce poate face Terapia 3C?

Terapia 3C construieste la copilul autist comportamente adaptative bazate pe abilitati psihomotrice de baza. Copilul va invata sa mearga corect, sa alerge, sa manipuleze obiecte, sa mearga in echilibru pe o barna, sa schimbe voluntar directia mersului. Va constientiza utilitatea miscarilor invatate si valoarea lor practica. Va constientiza contextul in care se afla si prezenta celor din jur. Va invata ce inseamna disciplina, va invata ca anumite comportamente nu sunt permise.

Va obtine un minim de abilitati de comunicare si lingvistice prin invatarea sensului unor comenzi elementare.

Va castiga curaj, incredere in el, dorinta de a experimenta lucruri noi. Va descoperi satisfactia reusitei si dorinta de a repeta acest lucru.

Va putea utiliza abilitatile dobandite in viata de zi cu zi

Cu alte cuvinte, va deveni psihomotric independent transformandu-se dintr-un copil asistat permanent, intr-unul partial asistat sau neasistat.

Ce nu poate face Terapia 3C?

Terapia 3C nu se poate substitui unei terapii care vizeaza construirea de deprinderi specializate – cum sunt terapia de tip ABA sau logopedia.

Daca doriti sa invatati copilul sa vorbeasca, va trebui sa lucrati cu un logoped sau sa faceti dv. acest lucru, fiindca desi copilul castiga la capitolele vizate de terapia noastra ( coordonare, constientizare, concentrare) trebuie invatat si ce anume trebuie sa faca. Daca doriti de exemplu sa invatati copilul sa se imbrace singur, va trebui sa faceti dumneavoastra acest lucru.

Terapia 3C nu poate forma la copil alte deprinderi specifice in afara celor vizate prin exercitii.

Dar, va pregati terenul pentru aceasta ”construind” la copil increderea in sine, curajul, dorinta de a incerca lucruri noi, abilitati de comunicare de baza si dorinta de a interactiona cu ceilalti.

In ce consta Terapia 3C?

Terapia 3C este un ansamblu de exercitii pe care le-am elaborat pe parcursul a trei ani, printr-un proces de selectie bazat pe ”incercare si eroare”. Cu alte cuvinte, am incercat diverse exercitii de-a lungul timpului si le-am selectat si pastrat pe cele cu eficienta maxima. Exercitiile au fost inspirate din ceea ce face antrenorul Paul Cojocaru, practica artelor martiale, dar sunt extrem de simple si accesibile. Practic poate fi utilizat orice exercitiu de baza din orice sport, cu folosirea de obiecte simple – mingi, bastoane,popice.

Toate exercitiile vizeaza concentrarea atentiei si constientizarea contextului. Ele sunt dublate de comenzi verbale scurte – care vor fi specificate pentru fiecare exercitiu in parte.

Pentru fiecare copil este necesara prezenta unui partener – o persoana care sa asiste copilul pe durata programului de exercitii, acesta va fi de preferat o persoana apropiata copilului – un parinte, o ruda, un prieten, un terapeut voluntar. Daca este posibil, e bine sa se asigure prezenta unui instructor. Instructorul va fi asezat in fata copilului, va executa exercitiile corect si va numara miscarile. Partenerul va fi asezat langa copil, va asigura, cand este nevoie, promptarea si va colabora cu copilul la unele exercitii.

Este indicat ca programul unei sedinte de terapie sa dureze aproximativ o ora – am constatat practic ca aceasta durata este optima. O durata mai scurta nu ofera suficient timp sa se fixeze exercitiile, iar una mai lunga oboseste copilul, acesta nemaiputand sa-si concentreze atentia. Exercitiile vor trebui alese si combinate dupa acest criteriu.

Pentru mai multe informatii despre Terapia 3C, nu ezitati sa ne contactati!

Terapia de INTEGRARE SENZORIALĂ

BENEFICIILE TERAPIEI DE INTEGRARE SENZORIALĂ PENTRU COPIII CU NEVOI SPECIALE

Mintea şi creierul se află într-o simbioză perfectă. Sentimentele, gândurile şi acţiunile noastre sunt posibile doar datorită acţiunilor complexe ale creierului. Orice modificare care are loc la nivelul creierului poate avea un impact major asupra sentimentelor, gândurilor şi acţiunilor noastre.

Persoanele cu astfel de modificări cerebrale arată absolut obişnuit, însă în pofida aparenţelor, zone subtile din creier nu funcţionează în mod corespunzător. Modificările cerebrale duc la apariţia unor comportamente care îi derutează şi îi frustrează, devin agresivi sau retraşi când sunt într-un grup sau refuză să participe la diverse activităţi sau jocuri sportive.

Pe lângă dificultăţile de învăţare şi de limbaj, copiii nu au suficient de dezvoltată abilitatea de a prelucra informaţiile primare prin intermediul simţurilor. Aceşti copii interpretează de obicei cu dificultate imaginile, sunetele şi senzaţiile de atingere sau de mişcare, sunt deranjaţi de luminile puternice şi se supără dacă sunt atinşi sau mişcaţi pe neaşteptate. De asemenea, felul în care îşi controlează, coordonează şi folosesc muşchii este ineficient. Deoarece nu reuşesc să-şi coordoneze grupele mari de muşchi (motricitatea grosieră) şi/sau muşchii mici (motricitatea fină), le este greu să alerge, să sară, să ţopăie sau să se caţere, nu reuşesc să-şi încheie nasturii, să-şi tragă fermoarul sau să-şi lege şireturile, să coloreze, să decupeze sau să scrie etc. Aceste dificultăţi, de a-şi sincroniza corpul cu gândirea, le creează probleme în situaţiile în care trebuie să prindă sau să arunce mingea, să folosească furculiţa, creionul sau pieptenul, precum şi în alte situaţii importante din viaţa de zi cu zi.

Terapia de integrare senzorială, practicată de terapeuţi ocupaţionali, foloseşte jocul, conceput în aşa fel încât să schimbe modul în care creierul reacţionează la atingere, sunet, vedere şi mişcare. Terapia de integrare senzorială implică activităţi care au rolul de a organiza sistemul senzorial prin furnizarea stimulilor la nivel vestibular, proprioceptiv, auditiv şi tactil. Periile, leagănele, hamacele, bilele şi alte echipamente special concepute pentru uz terapeutic sau de agrement sunt folosite tocmai pentru a oferi aceşti stimuli şi a evita comportamentele de autostimulare. Comportamente precum mişcări motorii stereotipe, învârtitul, agresiunea şi comportamentele de auto-vătămare au fost corelate cu  tulburări de procesare senzorială. Fiecare comportament de acest tip interferează cu capacitatea unui copil de a se angaja în activităţi terapeutice.

Prin activităţi bine planificate de terapeut, terapia de integrare senzorială foloseşte stimulii senzoriali într-un mod organizat şi controlat, în funcţie de nevoile copilului. În fiecare şedinţă terapeutul „construieşte” caracteristicile mediului astfel încât să creeze doar „reacţii adecvate” din punct de vedere recuperator.

Terapia de integrarea senzorială este un proces individualizat şi interactiv!

Obiectivele terapiei de integrare senzorială au în vedere îmbunătăţirea modulării senzoriale legate de comportament şi atenţie, creşterea abilităţilor pentru interacţiunile sociale, a abilităţilor academice şi a autonomiei personale. Activităţile desfăşurate sunt menite să ajute modularea sistemului nervos, să organizeze şi să integreze informaţiile provenite din mediul înconjurător, rezultând răspunsuri viitoare adaptive.

Cu toate că terapia de integrare senzorială nu este nouă, ea a rămas oarecum controversată. Deoarece nu există un cadru universal acceptat pentru diagnosticarea tulburărilor de prelucrare senzoriale, în general acestea nu sunt diagnosticate. Dificultăţile în tolerarea sau prelucrarea senzorială a informaţiilor este o caracteristică care apare în multe tulburări de comportament şi dezvoltare, inclusiv în tulburările din spectrul autismului, în deficitul de atenţie şi hiperactivitate, în tulburările de dezvoltare şi coordonare, în  tulburările de anxietate.

           Studiile de specialitate au evidenţiat următoarele beneficii ale terapiei de integrare senzorială:

  • schimbări semnificative în comportamentele din spectrul autist (componenta socială şi stereotipiile);
  • progrese semnificative în raport cu obiectivele individualizate privind prelucrarea senzorială;
  • asumarea de reguli, a funcţiei social-emoţionale şi a abilităţilor de autonomie personală.

Terapia de integrare senzorială ar trebui să fie una din componentele planului complex de intervenţie pentru recuperarea copiilor cu nevoi speciale. Cu toate acestea, părinţii nu sunt informaţi corect cu privire la eficacitatea terapiei.

Grupuri de socializare

In cadrul grupului de socializare exista obiective specifice, precum:

• dezvoltarea limbajului functional (Buna/Pa/ Da noroc/Bate palma/Ia/Hai/Nu vreau etc)

• dezvoltarea comunicarii functionale

• dezvoltarea empatiei

• dezvoltarea asertivitatii

• asteptarea randului in joc

• dezvoltarea abilitatilor de a imita

• impartasirea sentimentului de bucurie in cadrul jocului

• incurajarea colegilor

• dezvoltarea abilitatilor de autonomie

• dezvoltarea abilitatii de autoreglare si atentie

• jocul in echipa – cooperare, finalizarea sarcinilor